Efectele negative ale certificării firmelor de proiectare

Efectele negative privind certificarea firmelor de proiectare

Certificarea firmelor de proiectare va avea o serie de efecte negative. Am încercat să le prezint sintetic. Accentul este pus pe impactul asupra pieței de proiectare, mai ales asupra clienților noștri.
Am ignorat efectele sociale ale acestei măsuri. Reducerea numărului de firme care pot accesa proiecte mai mari sau mai mic va crește șomajul în rândul arhitecților și va micșora salariile în domeniu.
Această propunere ar trebui respinsă
OAR ar trebui să se opună proiectului de certificarea firmelor, propunând, eventual, o atestare tehnico-profesională pe fiecare specialist, pornind de la exigențele de proiectare.

În paralel cu aceasta, poate că ar fi cazul să milităm pentru recunoașterea unor alte exigențe de proiectare, referitoare la funcționalitate și la cea componenta economică.

Certificarea firmelor de proiectare va avea o serie de efecte negative. Am încercat să le prezint sintetic. Accentul este pus pe impactul asupra pieței de proiectare, mai ales asupra clienților noștri.

Am ignorat efectele sociale ale acestei măsuri. Reducerea numărului de firme care pot accesa proiecte mai mari sau mai mic va crește șomajul în rândul arhitecților și va micșora salariile în domeniu.

1) Restrângerea ofertei de proiectare

a) Realizarea de categorii de firme cărora le sunt interzise categorii de lucrări va restrânge posibilitatea clienților de a obține oferte mai avantajoase.
b) Firmele certificate pentru gradele 2, 3, 4 vor fi plafonate la anumite tipuri de proiecte. Accederea în categoria superioară se va face după realizarea investițiilor și mărirea personalului, ceea ce, dpdv economic, este virtual imposibil de realizat.
c) Limitează capacitatea firmelor de a se asocia pentru a realiza, punctual, proiecte mai mari, sau proiecte care să extindă experiența firmelor și a personalului pentru programe de arhitectură noi.
d) Prin restrângerea numărului de firme se va restrânge capacitatea pieței pentru a oferi soluții pentru anumite segmente de clientelă, cu precădere în zona rurală, pentru proiectele mici șamd.
e) Gradele de certificare sunt extrem de restrictive. Pragurile de 100.000 Euro, sau 500.000 Euro sunt ridicole. La actualul nivel al pieței, o microîntreprindere poate contracta proiecte pentru construcții de 1.000.000 – 2.000.000 Euro (considerând un onorariu de 3-6%), putându-se totuși menține sub o cifră de afaceri de 60.000 Euro/an, caz în care pot rămâne neplătitoare de TVA.
f) Certificarea exclude posibilitatea specializării unor arhitecți sau ingineri și lucrul într-o formă de „free-lancing”, oferind servicii celorlalte firme de proiectare.

2) Certificarea pe specialități (arhitectură, rezistență, instalații) va afecta calitatea proiectării

a) Bunele practici presupun contractarea de către o firmă a proiectului complex, cu toate specialitățile: arhitectură, rezistență, instalații. Certificarea pe specialități va duce la „spargerea” contractelor de proiectare. Firmele de arhitectură nu vor mai lucra cu structuriștii și instalatorii favoriți, cu care au deja stabilit un mod de lucru, un nivel de încredere, ci cu firme adesea contractate direct de către client.
b) Majoritatea firmelor sunt, în prezent, cu o unică specialitate. Numărul firmelor care oferă servicii de arhitectură și rezistență cu propriul personal este mic, iar al celor care oferă și instalații este și mai mic. Toate aceste firme vor avea dificultăți în a se certifica pe toate specialitățile, ceea ce, foarte probabil, le va exclude în a încheia asigurări profesionale, atunci când contractele o impun.

3) Controlul calității nu se va îmbunătăți

a) Atestarea separată practicată în prezent pentru proiectarea și execuția instalațiilor de gaze naturale este exemplu contrar. Cel mai adesea instalațiile de gaze nu sunt coordonate armonios cu celelalte specialități, fiind contractate de regulă separat.
b) Controlul calității este eficient atunci când este aplicat pe procesul tehnologic, verificându-se, pe parcurs, corectitudinea operațiunilor, iar, la final, calitatea produsului. Este ceea ce realizează cu succes ISC și ISU pentru exigențele de proiectare A și C.
c) Controlul calității trebuie aplicat în primul rând pe „produs”, este irelevant dacă cel care face acel produs este atestat, certificat, înregistrat.

4) Certificarea nu va descuraja relele practici

a) Semnătura de complezență, prin restrângerea numărului de „operatori”, va înflori. Firmele care practică semnătura de complezență au resursele necesare certificării, în timp ce un număr considerabil de firme de arhitectură, nu. Prin scoaterea de pe piață a firmelor unui număr important de arhitecți, parte dintre aceștia vor recurge la semnătura de complezență pentru a supraviețui.
b) Firmele mari, deținute de nearhitecți (uneori nici măcar de către ingineri) vor continua să prospere, ca și până acum. Și acestea au resursele financiare, experiența și dotarea necesară pentru a fi certificate.
c) Firmele de proiectare „cu intrare” la primari, consilii locale și județene șamd, care în prezent obțin proiecte aproape exclusiv pentru că practic mijlocesc mita către funcționarii publici, vor fi certificate și vor funcționa la fel de bine. Firmele așa-zișilor „proiectanți agreați”, vor înflori, ca și până acum.
d) Creșterea onorariilor de proiectare, corelată cu sistemul de avizare-autorizare birocratic și corupt vor continua să împingă foarte mulți cetățeni să construiască fără autorizație, fără proiect, mizând pe intrarea în legalitate ulterioară. Această practică este des întâlnită, mai ales în zonele rurale, sărace.

5) Asigurările profesionale obligatorii nu vor proteja clienții

a) Numeroase firme au asigurări profesionale, ca parte a clauzelor contractuale, în special cu clienții corporate. Acest domeniu crește greu, dar crește.
b) Asigurările profesionale încheiate „bulk” nu funcționează. Asigurărilor încheiate de OAR-București le-a scăzut prima de la an la an, în condițiile în care valoare maximă a despăgubirii a crescut. OARB plătește circa 10.000 Euro pentru asigurarea a circa 2000 de arhitecți. Aceștia înregistrează 12.000 de proiecte pe an. Prima de 10.000 Euro nu acoperă nici măcar două despăgubiri! Două despăgubiri ar însemna 0,0166% din numărul total de proiecte. Faptul că nu s-au plătit despăgubiri arată că această asigurare este de formă. Obligativitatea unor asemenea asigurări va avea același efect nul.
c) RCA-ul, cu valori mari, număr mare de asigurați și concurență între asiguratori pune mari probleme în administrare. Valoarea primelor de asigurare crește, supravegherea statutului se face complicat. Or aici se depun multe eforturi. Supravegherea unor produse obligatorii pentru arhitecți și ingineri va fi extrem de complicată. Cel mai probabil fie nu va fi despăgubit nimeni, fie primele vor fi extrem de mari. Cea mai bună soluție ar fi ca aceste produse să crească natural, odată cu piața.

6) Măsura este o suprareglementare

a) Trebuie văzut în ce măsură certificarea firmelor nu intră în contradicție cu legea concurenței 21/1996
b) Certificarea afectează clar statutul OAR de organizație autonomă și independentă
c) Contradicțiile cu Legea 10 sunt și mai mari. Dacă Legea 10 specifică exigențele A, B, C, … certificarea nu poate ține cont de ea, cel puțin în formele ăn care sunt vehiculate. Probabil că o abordare mai bună ar fi atestarea specialiștilor, atât arhitecți, cât și ingineri, pe respectivele exigențe de proiectare, dar într-o formă diferită de cea a verificatorilor și experților tehnici. La exigența A, de exemplu, s-ar putea face trepte/grade, probabil că și la celelalte exigențe. Certificarea firmelor ar fi în acest caz inutilă. Singura condiție, de bun simț, ar fi ca la fiecare proiect, în funcție de clasa și categoria de importanță, să proiecteze chiar persoane atestate pentru exigențele necesare.

7) Interesul public nu este servit de certificarea firmelor

a) Interesul public impune existența unei piețe funcționale, concurențiale, oneste. În prezent concurența este limitată de practicile rele. Proiectele publice se duc cel mai adesea într-o zonă gri, proiectele private, mari și mici, sunt dirijate în număr considerabil către „proiectanții agreați” și către arhitecții „cu intrare”.

b) Interesul public este afectat de birocrația, corupția și termenele extrem de lungi din sistemul de avizare, autorizare și control al calității în construcții. O reducere cu doar trei luni a termenelor, prin scurtarea ciclurilor investiționale, ar putea aduce suplimentar, economiei naționale, 1-2-3 miliarde de Euro pe an.

c) Interesul public impune și deservirea zonelor defavorizate, sărace. Deși 30% din populație locuiește în case fără grup sanitar cu duș sau cadă, dpdv tehnic, extinderea unei case cu o baie este unul dintre cele mai complicate proiecte: releveu, expertiză, proiecte pe specialități, acord ISC etc. Ținând cont de faptul că o baie nu ar costa ai mult de 2-4.000 Euro, un proiect de o astfel de complexitate ar costa măcar 1000 Euro, ceea ce reprezintă 50-25% din valoarea de investiție! Actualul sistem oricum nu are nici un fel de răspuns pentru rezolvarea acestei situații care pur și simplu ține România în periferia lumii civilizate.

Această propunere ar trebui respinsă

În concluzie, aș dori să spun că OAR ar trebui să se opună proiectului de certificarea firmelor, propunând, eventual, o atestare tehnico-profesională pe fiecare specialist, pornind de la exigențele de proiectare.

În paralel cu aceasta, poate că ar fi cazul să milităm pentru recunoașterea unor alte exigențe de proiectare, referitoare la funcționalitate și la cea componenta economică.   

Vezi și Legea Concurenței, aici.

Semnează și tu:

Petiție Online pentru oprirea acestei măsuri!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *